Parcul Natural Portile de Fier se afla situat in partea de sud-vest a Romaniei, la frontiera de stat cu Serbia, ocupand o suprafata de 115.655 ha, conform legii 5/2000, ocupand partial teritorii apartinand judetelor Caras-Severin si Mehedinti in partea sudica a Muntilor Locvei si Almajului si in sud-vestul Podisului Mehedinti.
Limitele Parcului Natural sunt reprezentate de senalul navigabil al Dunarii spre sud, raul Nera la vest, cumpana de ape a raurilor tributare Dunarii la nord (partial) si o linie sinuoasa ce porneste aval de Gura Vaii pana in Vf. Motarat la est.

Parcul Natural Portile de Fier se intinde intre 21º 21' si 22º 36' longitudine estica, iar in latitudine intre 44º 51' si 44º 28' 30'' latitudine nordica. Principalele puncte de acces sunt in vecinatatea municipiilor Drobeta Turnu Severin si Orsova din judetul Mehedinti, precum si a localitatilor Socol si Naidas din judetul Caras Severin.
Densitatea scazuta a populatiei, precum si gradul ridicat de naturalitate determina cresterea importantei Parcului Natural Portile de Fier pentru activitatile de recreere, iar dominanta padurii si gradul ridicat de izolare fata de influentele urbane contribuie la cresterea activitatii Parcului Natural Portile de Fier.
Intrucat limita sudica a Parcului Natural Portile de Fier este data de senalul navigabil al Dunarii, fluviul exercita o influenta deosebita asupra componentelor peisajului.
În arealul parcului trăiesc specii de plante şi animale cu importanţă majoră atât pentru România cât şi

pentru Europa. Specia Tulipa hungarica (laleaua cazanelor) este endemică, crescând pe abrupturile din zona Ciucaru Mare (Cazanele Dunării), fapt pentru care este specie strict protejată de lege. Dintre celelalte specii strict protejate, mai amintim: Testudo hermanni boettgeri (broasca ţestoasă de uscat), Vipera ammodytes (vipera cu corn), Canis lupus (lupul), Lacerta viridis (guşterul), Ruscus aculeatus (ghimpele), Campanula crassipes (clopoţeii Cazanelor), Daphne laureola, Taxus baccata etc.
Fiind o arie naturală protejată, accesul în parc se face cu acordul Administraţiei Parcului, şi numai însoţiţi de către un ranger al parcului.
Defileul Dunarii este cel mai lung defileu din Europa si se intinde pe distanta de 134 km. Aici gasim cea mai mare amenajare hidroenergetica din Romania (Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I). Este aria protejata cu cea mai mare diversitate etnica din Romania. Diversitatea mare este valabila si la geologia si geomorfologia deosebita, fiind considerat un adevarat muzeu geologic in aer liber. Continuam cu diversitatea si o extindem la biologie, aici gasim 1668 de specii de plante superioare si peste 5200 de specii de animale. In aceasta diversitate de plante din acest spatiu au fost identificate 171 de asociatii, din care 26 sunt unice pentru ROmania si 21 de interes comunitar. Prezenta unor zone umede care constituie habitate importante pentru specii de pasari protejate la nivel mondial.

Se gasesc urme de asezari umane din perioada paleolitica, mezolitica, neolitica, acestea sunt marturii care atesta istoricul locuirii: cetati, manastiri si biserici. Cladiri cu valoare istorica si arhitecturala, case si mori de apa unice ca sistem de functionare.

In sectorul romanesc al Defileului, Dunarea primeste afluenti, ce isi afla izvoarele in Muntii Semenic, Locvei, Almajului, Cernei si Mehedinti. De la vest la est de principalele cursuri de ape sunt: Nera, Ribisul, Radimna, Moldova, Liborajdea, Camenita, Orevita, Berzasca, Sirinia, Tisovita, Plavisevita, Mraconia, Mala, Ieselnita, Cerna, Bahna si Jidostita.
Dupa construirea barajului de la Gura Vaii si formarea lacului de acumulare, gurile de varsare a tuturor afluentilor directi ai Dunarii au fost inundate si transformate in golfuri de diferite dimensiuni. Cele mai mari golfuri sunt cele ale Cernei, Bahnei si Mraconiei. In sectorul Bazias - Camenita, procesul a constat in acoperirea de catre apele Dunarii a conurilor de dejectie formate de rauri la varsarea in Dunare (Liborajdea, Brestelnic, Camenita, Berzasca). In consecinta, a crescut suprafata acvatica, creandu-se noi habitate acvatice si zone umede.

Lacul de acumulare Portile de Fier I reprezinta cea mai mare amenajare hidrotehnica din lungul Dunarii si din Romania, fiind realizat in spatele barajului de la Gura Vaii, care are o inaltime de 60,6 m. Lacul are o lungime de 130 km, o suprafata medie de 700 kmp si un volum mediu de 12 kmc.
Pe malul lacului puteti gasi si cazare si terase linistite si foarte frumoase.
Adaugă comentariu