Conacul Atanasievici (Valeapai)

Conacul Atanasievici se afla in localitatea Valeapai. Aceasta localitate apare prima data mentionata in documentele otomane in anul 1597, ca apartinand Banatului de Severin, parte a pasalacului de Timisoara. Dupa ce Banatul a intrat sub stapanire habsburgica in anul 1716, localitatea intra in conscriptia din 1717 si apare in hartile din 1723 si 1776. In anul 1777, Banatul intra in gestiune maghiara, localitatea Valeapai va apartine comitatului Caras, iar astazi apartine de comuna Ramna, judetul Caras-Severin.

Fratii Marcel si Emil Atanasievici, primesc in dar, drept multumire pentru serviciile aduse Coroanei Imperiale, de la membrii unei familii nobiliare sarbesti, la inceputul secolului XIX, terenurile din Valeapai. In anul 1840, fratii Atanasievici vor incepe constructia unui ansamblu, ce urma sa contina palatul, cladiri anexe, o ghetarie si o moara, la ridicarea caruia s-au folosit mesteri sarbi si colonisti italieni.

  

Valeapai va fi mostenita in a doua jumatate a secolului XIX de catre o nepoata a fratilor Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici si contelui Baiky de Varadia. Sotul ei, baronul Tallian Bela, arendeaza mosia nobilului Ambrozy Bela, careva ipoteca terenul. Dupa primul razboi mondial, proprietatea va di cumparata de familia Riesz. In perioada interbelica, ansamblul va apartine lui Petru Riesz, care va fi desproprietarit in perioada de nationalizare de dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial. In perioada comunista conacul a fost utilizat initial ca si Casa de Nasteri, apoi ca sediu CAP si loc de cazare a muncitorilor sezonieri, iar dupa 1989 palatul a fost lasat in paragina.

  

Ansamblul palatului se afla langa biserica ortodoxa a satului si este format dintr-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domina zona. Cladirea este din caramida acoperita cu o sarapanata de lemn care astazi este prabusita. La baza are un demisol boltit, destinat functiilor anexe si deservit de accese secundare pe laturile scurte, iar la etaj camere destinate locuirii. Pentru a asigura legatura dintre cele doua etaje s-au construit doua scari ce leaga cele doua nivele si una intre etaj si pod.

  

Imaginea generala este neoclasica, tipica pentru regiune in care se afla si pentru perioada in care a fost construit. Ferestrele de la etaj au ancadramente de factura neoclasica si erau umbrite de obloane de lemn si au si frumoase decoratiuni. Astazi palatul este clasat ca monument istoric, dar este intr-o continua stare de degradare, cu acoperisul surpat. Isi urmeaza procesul de ruinare, fiind uitat de proprietarii caruia a fost retrocedat. Numai satenii si turistii rataciti mai deplang disparitia acestei cladiri frumoase odata, ce ar fi putut fi emblema a locului.