Obiective turistice in Bucuresti

Conform unei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării.
Bucureştiul se află situat pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Desi are si lipsurile sale, totusi Bucurestiul are farmecul lui si chiar daca toti dorim linistea pe care ne-o ofera satele sunt sigur ca cei care s-au obisnuit cu Bucurestiul devin fascinati de el.

Dar legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Acesta a ridicat pe un deal o bisericuta pentru a avea un locas de rugaciune. Biserica Bucur a dainuit peste veacuri si de aproximativ 400 de ani este unul dintre cele mai frumoase lacase de cult din Bucuresti. Am descoperit aceasta bisericuta intr-unul din momentele de dinainte de concediu, cand aveam nevoie de putina liniste, cand incarcatura emotionala pe care am acumulat-o pana atunci m-a facut sa caut un loc primitor si plin de pace, acesta fiind si urmatorul pe lista mea de obiective de neratat in caz ca vizitati Bucurestiul, si anume Manastirea Radu Voda, chiar peste drum de Biserica lui Bucur.

Manastirea Sfanta Troita - Radu Voda este asezata in centrul Capitalei. Pe malul Dambovitei, in imediata apropiere a Pietii Unirii, invecinandu-se cu dealul Patriarhiei. Este de remarcat arhitectura deosebita a Bisericii Radu Voda, cu ziduri exterioare groase de 1, 5 metri, cu o frumoasa si sobra decoratie, catapeteasma, dar si pictura complet refacuta de parintele arhimandrit Sofian Boghiu. In pronaos se pastreaza pictura lui Gh. Tattarescu. Tot aici, intr-o frumoasa racla se gasesc parti din Sfintele Moaste ale Sfantului Nectarie Taumaturgul. Manastirea nu percepe taxa de cazare sau de intrare, iar credinciosii pot vizita Manastirea, Turnul, Ruinele si Seminarul zilnic, de la ora 8, odata cu inceperea slujbei, pana la ora 20.

Catedrala Patriarhala, reşedinţa patriarhală şi Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de primă însemnătate al Bucureştilor. L

a exterior, faţadele Catedralei sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr-un brâu de piatră dispus cvasimedian. Monumentul bucureştean este, însă, de proporţii mai ample decât modelul său de la Curtea de Argeş. În pridvor, deasupra uşii de la intrare, se află icoana praznicară cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, în manieră neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusă, la rândul ei, peste un strat pictural mai vechi). Icoanele împărăteşti ale tâmplei au fost lucrate în email de Otilia Oteteleşanu între 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.Aici se gasesc si Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou (patronul spiritual al oraşului Bucureşti), aşezate într-o frumoasă racla de argint.

Biserica Sfantul Gheorghe este o biserică din Bucureşti, construită de Constantin Brâncoveanu. În curtea acestei biserici se află kilometrul 0 al României.
Mormantul Brancovenilor si al lui Ioan Mavrocordat, mana Sfantului Nicolae, icoana facatoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva sunt nestematele duhovnicesti pe care credinciosii le pretuiesc in Biserica Sfantul Gheorghe-Nou din Bucuresti. Un incendiu de proportii din 1847 distruge partial biserica fiind reconstruita intre 1852-1853 dupa planurile arhitectului X. Villacrosse - fapt ce duce la schimbarea infatisarii bisericii fata de cea originala. Dupa restaurare pictura din interiorul bisericii este realizata de Constantin Lecca si Misu Popp.

Gradina Cismigiu este cea mai veche grădină publică din Bucureşti. Cu o istorie de un secol si jumatate, este poate cel mai vechi si cunoscut spatiu verde din Bucuresti. Loc initial frecventat de catre cei din inalta societate, unde domnitele, cavalerii si boierii ieseau la plimbare si relaxare, unde pantofarii si fotografii veneau pentru a lustrui pantofii domnilor si respectiv pentru a fotografia la cerere pe cei ce doreau sa imortalizeze clipe petrecute cu cei dragi, Gradina Cismigiu este in prezent un loc cat se poate de comun, frecventat de oameni de toate genurile, asta nu inseamna ca nu este si un loc foarte frumos si foarte bine amenajat.

Casa Poporului Palatul Parlamentului din Bucureşti, România (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de revoluţie), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane. Conform Cărţii de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori

în cartea recordurilor. Cladirea are 12 etaje, 4 niveluri subterane si un buncar nuclear (Ceausescu dorea sa faca si o linie secreta de metrou care sa fie legata de metroul bucurestean), 1.100 incaperi: birouri, sali de receptie, sali pentru manifestari stiintifice, culturale si social-politice.
Are doua galerii monumentale de 180 m lungime si 18 m inaltime. Cea mai mare sala este Sala Unirii, care are un imens tavan glisant prin care poate intra si un elicopter. Covorul din sala are 14 tone si a fost tesut chiar acolo cu masini facute special in acest scop.
Circa 3.500 tone de cristal au fost folosite pentru candelabre. Candelabrul cel mai mare este in sala mica a Parlamentului, cantareste 3 tone si foloseste 7.000 de becuri.
Cea mai mare parte a cladirii este nefolosita.
Adaposteste 440 de birouri, zeci de sali de conferinta, cele mai mari fiind cele intre 1.000 m˛ si 1.500 m˛ fiecare. Are doua sali cu peste 2.000 m˛, doua sali de sedinta cu o capacitate de 1.200 de locuri si, respectiv, de 850 de locuri. Toate acestea au o suprafata de 265.000 m2.

Hanul lui Manuc este o clădire veche din Bucureşti, important obiectiv turistic şi monumet istoric. Întemeietorul său, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a născut în 1769 la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea obţine demnităţile de dragoman şi bei. În anul 1808 este numit Bei al Moldovei. Se gaseste pe strada Lipscani, chiar in inima Bucurestiului si era faimos pentru zgomotul, agitatia si amestecul colorat de oameni pe care ii atragea. Este unul dintre cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe si si-a pastrat pana in prezent atmosfera si stilul, servind drept hotel, resturant si crama.

Hanul cu Tei a fost construit in 1833 in inima centrului comercial al Bucurestilor. Alaturi de Hanul

Gabroveni, Hanul lui Manuc, Cafeneaua Veche sau Palatul Voievodal, este una dintre constructiile cele mai reprezentative pentru arhitectura romaneasca veche si totodata unul din putinele locuri in care se pastreaza o atmosfera cu totul aparte, specifica probabil vremurilor de acum doua secole. Construit in acelasi scop ca si restul hanurilor de la acea vreme, pentru popasul negustorilor de pe alte meleaguri, Hanul cu Tei a fost restaurat la inceputul anilor '70, arhitectul Constantin Joja reusind sa redea aerul autentic al secolului 19 prin reconstituirea aproape exacta a fatadelor, refacerea curtii cu pavajul din dale de piatra sau folosirea obloanelor grele la ferestre, a felinarelor si a decoratiunilor specifice.

Palatul C.E.C., construit în stil eclectic se termină cu o cupolă de sticlă şi metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit.
Cele patru volume de colţ, decorate cu frontoane şi steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcţionează diferite ghişee ale instituţiei.
Decoraţia judicioasă a faţadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a oraşului.
Casa de depuneri la 1900
CEC-ul ca instiţutie a fost înfiinţat în anul 1864 printr-o lege iniţiată de către Alexandru Ioan Cuza. La inceput a funcţionat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu.

Manastirea Stavropoleos care se traduce prin "orasul crucii" a fost i

ntemeiata la anul 1724 de arhimandritul grec Ioanichie, el a ridicat biserica si un han care va dainui insa doar pina la sfirsitul veacului al XIX-lea. Acum din ansamblul manastiresc fac parte biserica si incinta care imprejmuieste curtea interioara, ea a fost construita la inceputul secolului al XX-lea in stil neo-romanesc, dupa planurile arhitectului Ion Mincu.
Aici s-au amenajat trapeza, biblioteca si colectia de obiecte vechi bisericesti, din care unele recuperate de la bisericile darimate in timpul regimului comunist. Pentru buna rinduiala a vietii de obste tot in incinta s-au amenajat chiliile, staretia si spatiul pentru preotul duhovnic.

Caru cu bere Caru’ cu Bere, o adevărată legendă vie şi totodată una dintre cele mai vechi berării ale Bucureştiului, a fost deschis pentru prima dată în 1879 în vechiul han Zlătari şi, după 20 de ani, s-a mutat în Strada Stavropoleos, unde îl putem întâlni şi astăzi. A fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului polonez Siegfrid Hofczinsky. Interiorul este decorat în acelaşi stil şi aminteşte de berăriile nemţeşti.
Un rol important în istoria Carului cu Bere l-a avut Nicolae Mircea alături de familia lui, originară din Mediaş. Acesta a reuşit de-a lungul anilor să facă din Caru’ cu Bere unul dintre cele mai iubite locuri de distracţie ale Bucureştiului.

Muzeul Satului este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Bucureştiului. Muzeul, o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Gusti, a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţă de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării.
Viaţa în mediul rural şi obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populaţia României trăia la sat.
Comunităţile rurale erau organizate în aşa fel încât să satisfacă toate nevoile

zilnice. Hainele erau făcute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu trenul, căruţa sau cu barca până la Bucureşti unde au fost asamblate la loc pe suprafaţa muzeului de astăzi aflată pe malul lacului Herăstrău. Cea mai veche casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparţine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal şi din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundaţia înaltă, cele de la şes fiind majoritatea cu fundaţii joase, cele provenite din zonele unde invadau duşmanii des fiind jumătate îngropate în pământ.